Mă doare când văd câtă energie negativă am ajuns să îndreptăm împotriva mâncării. Mă doare că un popor vesel şi ospitalier precum poporul român a declarat război bunătăţurilor de pe masă şi a ajuns să îşi renege tradiţiile, inclusiv pe cele culinare. Mă doare uşurinţa cu care ne lepădăm de propria identitate pentru a ne fandosi în straie de împrumut, doar pentru că au etichete frumos colorate. Mă doare superioritatea cu care îi tratăm pe cei normali, obişnuiţi, care mai au curajul în România anului 2013, să mănânce slănină cu pâine sau mămăligă cu brânză. Mă dor privirile dezaprobatoarea şi cuvintele nerostite (dar gândite!) ce judecă cu cruzime şi fără nici un drept kilogramele în plus ale altora.

Mă doare suferinţa şi disperarea celor care se luptă să slăbească, uitând că viaţa nu se poate cântări. Mă doare risipa de energie şi consumul de voinţă alocate dietelor, care mai de care mai complicare şi mai stupide. Mă doare că suntem într-o continuă căutare de “reţete” noi şi sofisticate, sperând că ele vor înveseli  meniul trist şi plictisitor de acasă.

Mă doare interesul aproape exclusiv pe care îl arătăm lumii din exterior, uitând cu totul sau evitând cu bună ştiinţă să privim în sufletul nostru. Mă doare că avem mai multă încredere în ce ni se spune decât în ce simţim.

Şi cel mai  mult mă doare că trebuie să asist la tot acest spectacol din poziţia unui medic. Culmea ironiei, a unui medic nutriţionist! Iar dacă voi aţi transformat tot acest tablou absurd în normalitate astfel încât aţi ajuns să vedeţi viaţa doar în nuanţe de gri, neapetisantă şi lipsită de gust, daţi-mi voie să mă revolt. Adică să spun STOP non-valorii, dezinformării şi intereselor aşa-zis umane care de fapt sunt foarte financiare. Voi face asta strict pe domeniul medicalo-alimentar (scuzaţi titulatura) a cărui competenţă, fără falsă modestie, o deţin. Mai mult, pot afirma cu tărie că nu am încetat să caut, să adun, să aleg, să testez, să experimentez şi să sintetizez tot ce să spus şi s-a scris despre mâncare în ultimii 20 de ani. Dar atenţie, nu la televizor sau pe internet ci în bibliotecile universitate, în cărţile de specialitate şi în clinicile din alte ţări. Pentru că puteţi să spuneţi că sunt de modă veche, dar eu am convingerea că educaţia şi informaţia se primesc la şcoală, prin intermediul cărţilor!

Mai e un lucru pe care trebuie să îl subliniez: deşi această căutare continuă de înformaţii a avut la bază o curiozitate personală legată de desluşirea relaţiei complexe pe care o avem cu mâncarea, rezultatele le-am împărtăşit întotdeauna cu voi. Voi, cei mulţi sau puţini, care vreţi să ştiţi adevărul despre „pâinea noastră cea de toate zilele…”.

Am scris cărţi, am apărut la televizor, m-am întâlnit cu oamenii în pieţe, la mall sau chiar pe stradă, încercând, şi sper eu reuşind, să-i fac să înţeleagă un adevăr simplu: nu trebuie să ştii ce să mănânci, trebuie doar să îţi asculţi instinctul. NATURA a avut grijă să facă restul!

Iar dacă avem probleme, suntem bolnavi sau supraponderali, nu mâncarea e vinovată ci noi! Pentru că o folosim ca să ne umplem viaţa, nu ca să ne hrănim cu adevărat.

Nevoile, încrâncenarea, frustrările, lipsa de ideal şi de speranţă ne-au golit sfletul şi de aceea simţim nevoia să ne umplem cu mâncare.

CONFUNDĂM „A FI” CU „A AVEA”!

Incapacitatea de a găsi satisfacţie în viaţă duce automat la frenezie de a consuma. Orice, atâta cât ne ţin buzunarele! Iar consumul excesiv duce la un vid existenţial, la o irosire a spiritului.

Nu disperaţi, există soluţii, cu condiţia să vrem. NOI pentru NOI!

Putem să alegem propriul bun-simţ în locul infantilizării fals protectoare oferită de societate; independenţa cu riscurile de rigoare, în locul dependenţei confortabile şi autolimitante; construcţia şi organizarea propriei existenţe în loc de lamentare; faptele concrete, cât ar fi de mici, în loc de pasivitate; asumarea răspunderii şi implicarea în loc de nepăsare şi indiferenţă.

Efortul pe care trebuie să îl facem pentru a fi în armonie cu corpul şi viaţa noastră nu e unul dietetic. Trebuie să normalizăm relaţia cu mâncarea, să redescoperim credinţele şi tradiţiile, propriul sistem de valori şi lucrurile care dau sens cu adevărat existenţei noastre.

Trebuie să ascultăm şi să respectăm nevoile organismului (foame, frig, oboseală) şi mai presus de toate trebuie să simţim.

Tot acest proces de conştientizare şi experimentare a emoţiilor şi senzaţiilor pe care le trăim, a ceea ce simţim, a ceea ce gândim, este în final un proces de „digerare” a vieţii. Odată ajunşi în acel punct putem elabora răspunsuri, formula puncte de vedere, lua decizii. Din acel moment suntem actorii propriei noastre vieţi! Iar o viaţă trăită cu adevărat nu are nevoie să fie umplută cu mâncare!    

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *